Reziliere contract organizare nunti : Impreviziunea vs Forta majora in timpul pandemiei – hotarare instanta
De curand Cabinetul nostru de Avocatura a obtinut o solutie favorabila intr-un tip de speta destul de intalnita in ultima perioada, cea in care datorita situatiei pandemice globale trecute restrictiile privind desfasurarea unor activitati si organizarea de evenimente au afectat serios organizarea de nunti.
Desi practica instantelor se contura spre o solutie contrara opiniei noastre, instantele agreand mai degraba aplicarea impreviziunii in astfel de contracte, reducand ori adaptand prestatiile reciproce dar pastrand contractul vaid, am reusit sa ne impunem punctul de vedere si sa obtinem o hotarare prin care instanta a constat impreviziunea dar a aplicat considerentele fortei majore acceptandu-ne opinia conform careia dispoziţiile art.1635 C.civ. dau dreptul la restituirea prestaţiilor în cazul contractelor ale căror obligaţii au devenit imposibil de executat din cauza unui eveniment de forţă majoră, a unui caz fortuit ori a unui alt eveniment asimilat acestora.
In concret, între reclamant (persoana fizica) şi pârâta (prestator) a fost încheiat un contract de prestări servicii in sept 2019 având ca obiect oferirea de către prestator beneficiarului a unor pachete de servicii pentru evenimentul (nunta) din octombrie 2020 fiind stabilit prețul total al contractului pentru 120 de persoane, clientul platind Avansul 1 de 25% în momentul semnării
contractului, iar Avansul 2 de 25% din valoarea contractului urmand a fi platit cu o luna inainte de eveniment. Părţile au convenit prin inserarea clauzei in contract ca forta majoră, astfel cum este definită de lege, exonerează de răspundere partea care o invocă în termen de 48 ore de la producere.
În contextul pandemiei de COVID-19, prin Decretul prezidenţial nr. 195/16.03.2020 a fost instituită starea de urgenţă pe teritoriul României, stare care a fost ulterior prelungită succesiv.
Potrivit art. 1557C.civ., atunci când imposibilitatea de executare este totală şi definitivă şi priveşte o obligaţie contractuală importantă, contractul este desfiinţat de plin drept şi fără vreo notificare, chiar din momentul producerii evenimentului fortuit. Dispoziţiile art 1274 alin. 2 sunt aplicabile în mod corespunzător. Dacă imposibilitatea de executare a obligaţiei este temporară, creditorul poate suspenda executarea propriilor obligaţii ori poate obţine desfiinţarea contractului. În acest din urmă caz, regulile din materia rezoluţiunii sunt aplicabile în mod corespunzător. Art. 1635 alin. 1 C.civ. dispune că restituirea prestaţiilor are loc ori de câte ori cineva este ţinut, în virtutea legii, să înapoieze bunurile primite fără drept ori din eroare sau în temeiul unui act juridic desfiinţat ulterior cu efect retroactiv ori ale cărui obligaţii au devenit imposibil de executat din cauza unui eveniment de forţă majoră, a unui caz fortuit ori a unui alt eveniment asimilat acestora.
În prezenta cauză, instanţa a reţinut că evenimentul pentru organizarea căruia a fost încheiat contractul de prestări servicii nu a mai putut avea loc ca urmare a măsurilor instituite de autorităţi în aplicarea stării de alertă, la data la care petrecerea de nuntă ar fi trebuit să aibă loc fiind interzisă participarea la evenimente private în spaţii închise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 50 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică; se interzice participarea la evenimente private în spaţii deschise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 100 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică.
Aşadar, faţă de restricţiile impuse şi faţă de împrejurarea că evenimentul menţionat trebuia să aibă loc cu participarea a 120 de persoane, pârâta se afla în imposibilitate de aşi îndeplini obligaţia contractuală esenţială. Instanţa a considerat că în aceste condiţii este exclusă culpa pârâtei în neexecutarea obligaţiilor asumate prin contract (respectiv de a pune la dispoziţia reclamanţilor sala pentru organizarea evenimentului, de a asigura serviciile de servire şi bucătărie, etc.). Întrucât în speţă nu este vorba de o neexecutare culpabilă a obligaţiilor din partea pârâtei, încetarea contractului urmând a fi analizată prin prisma prevederilor art. 1557C.civ. raportat la art. 1635 alin.1 C.civ. Aşadar, având în vedere că reclamantul a achitat un avans în temeiul contractului, fără însă a mai putea beneficia de prestaţia în considerarea căreia a fost plătită suma în discuţie, se pune problema necesităţii restituirii acestei sume.
Instanţa retine că potrivit art. 9 din contract, forţa majoră exonerează de răspundere părţile în cazul neexecutării obligaţiilor asumate.
Instanţa a reţinut totodata faptul că textul legal nu distinge între imposibilitatea totală şi definitivă sau cea temporară de executare, restituirea prestaţiilor putând fi solicitată în ambele ipoteze. În prezenta cauză, este vorba despre o imposibilitate totală şi definitivă, întrucât contractul a fost încheiat pentru o data exactă, iar nu pentru o dată oarecare dintr-un anumit interval de timp.
Posibilitatea reprogramării evenimentului nu înlătură acest caracter, dat fiind că în speţă este vorba despre o nuntă, eveniment care nu poate fi amânat pentru un termen nedefinit, iar instanţa nu va reţine apărarea pârâtei conform căreia contractul putea să se deruleze prin reprogramarea evenimentului, având în vedere şi faptul că potrivit corespondenţei electronice dintre părţi, reclamantul a comunicat pârâtei că nu este agreată varianta cu reprogramarea evenimentului în datele propuse de aceasta pentru anul 2021.
Având în vedere că părţile au stabilit ca desfăşurarea evenimentului să aibă loc la o data specifica, dată la care acesta a fost imposibil de organizat din cauza restricţiilor impuse de pandemia de Covid-19, instanţa constată că această imposibilitate este totală şi definitivă şi priveşte însuşi obiectul contractului, respectiv obligaţia prestatorului pârât de a organiza evenimentul de tip nuntă, cu un număr de 120 persoane. Totodată, raportat la obiectul contractului, instanţa apreciază că data evenimentului are un caracter esenţial, astfel încât, împrejurarea că nunta putea fi reprogramată nu determină caracterizarea imposibilităţii de executare a obligaţiei ca fiind temporară.
Pentru ca forţa majoră să producă efecte extinctive de contract este necesar ca aceasta să intervină fie la momentul la care obligaţia pârâtei era exigibilă, fie într-un moment la care se putea concluziona în mod cert că obligaţia nu va putea fi realizată la termenul stipulat de către debitor. În aprecierea instanţei, momentul la care era clar că obligaţia pârâtei nu putea fi executată din cauza pandemiei generate de virusul Sars-Cov 2 coincide cu momentul la care a fost prelungită starea de alertă până la data de 14.10.2020, iar evenimentul ar fi trebuit să fie organizat la o data imediat apropiata. Instanţa reţine că pandemia de COVID-19 constituie în mod evident un eveniment exterior voinţei părţilor contractante, iar în condiţiile în care părţile au perfectat convenţiile în 09.2019, cu aproximativ 6 luni înainte de data instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României, instanţa consideră că este îndeplinite condiţia imprevizibilităţii în speţă.
Instanţa reţine că obligaţia pârâtei de a pune la dispoziţie sala de evenimente cu privire la care s-a convenit pentru organizarea petrecerii de nuntă a reclamantului şi de a asigura serviciile de servire şi meniurile pentru invitaţi a devenit imposibil de executat din cauza unui eveniment de forţă majoră.
Faţă de imposibilitatea (fie chiar şi temporară) a executării întocmai a obligaţiei asumate de către reclamantă, dar ţinând cont şi de însemnătatea acestei neexecutări, instanţa constată că a intervenit desfiinţarea contractului încheiat între părţi în baza art. 1557C. civ.
În aceste condiţii, întrucât reclamantul a achitat în avans o prestaţie în temeiul acestui contracte, ale cărui obligaţii au devenit imposibil de executat, în cauză devin incidente prevederile art. 1635 alin. 1 C.civ., care stabilesc că restituirea prestaţiilor are loc ori de câte ori cineva este ţinut, în virtutea legii, să înapoieze bunurile primite fără drept ori din eroare sau în temeiul unui act juridic desfiinţat ulterior cu efect retroactiv ori ale cărui obligaţii au devenit imposibil de executat din cauza unui eveniment de forţă majoră, a unui caz fortuit ori a unui alt eveniment asimilat acestora. În aceste condiţii, pârâta nu are niciun temei să reţină avansul achitat de reclamant cu titlu de avans, fiind ţinută să o restituie acestuia.
Faţă de cele expuse, în temeiul art. 1635 alin. 1 C.civ., instanţa a admis capătul principal de cerere şi a dispus obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a avansului achitat în temeiul contractului de prestări servicii. Potrivit art. 1557 alin. (2) teza a II-a C. civ., în cazul desfiinţării contractului pentru imposibilitate de executare, regulile din materia rezoluţiunii sunt aplicabile în mod corespunzător. În lumina art. 1554 alin. (1) C. civ., contractul desfiinţat prin rezoluţiune se consideră a nu fi fost niciodată încheiat. Dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare parte este ţinută, în acest caz, să restituie celeilalte părţi prestaţiile primite. În acelaşi sens sunt şi exigenţele art. 1635 alin. (1) C. civ., care prevede că restituirea prestaţiilor are loc ori de câte ori cineva este ţinut, în virtutea legii, să înapoieze bunurile primite în temeiul unui act juridic desfiinţat ulterior cu efect retroactiv ale cărui obligaţii au devenit imposibil de executat din cauza unui eveniment de forţă majoră.